Unele bănci din zona euro ar putea avea dificultăți să ramburseze banii împrumutați de la Banca Centrală Europeană, deoarece piețele volatile îngreunează strângerea de fonduri, a declarat vineri autoritatea de supraveghere bancară a Uniunii Europene, transmite Reuters.
Ministerul Finanțelor va discuta cu sistemul bancar mai multe variante pentru sprijinirea în continuare a celor care au dificultăți la plata ratelor la creditele bancare, de la scenarii pentru susținerea în funcție de specificul cazurilor și până la varianta prelungirii actualei perioade de amânare a ratelor, care expiră la sfârșitul anului, a declarat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Ministrul a precizat că preferă prelungirea perioadei de amânare în aceleași condiții, însă o soluție va depinde de discuțiile cu sistemul bancar, dar și de decizia Autorității Bancare Europene (EBA) de a extinde o prevedere care permite băncilor să nu constituie provizioane în astfel de situații.
Ordonanța care oferă populației și firmelor posibilitatea să amâne plata ratelor pentru o perioadă de până la 9 luni va fi modificată astăzi în ședința de Guvern pentru a "clarifica mai multe discuții apărute în spațiul public", a declarat astăzi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Italia ia în considerare din 2020 reducerea valorii pierderilor din împrumuturi pe care o bancă le poate deduce din veniturile sale impozabile, în dorința de a găsi metode de finanțare a bugetului expansionist pe anul viitor, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Băncile din zona euro se așteaptă în trimestrul patru din 2018 la o majorare suplimentară a cererii pentru împrumuturi ipotecare, de consum și pentru companii, după o creștere înregistrată la toate cele trei categorii în perioada iulie-septembrie 2018, arată datele unui studiu publicaf luni de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
Ministerul Finanțelor a împrumutat în prima jumătate a anului în jur de 18,5 miliarde de lei de pe piața internă, cu 5 miliarde de lei mai puțin față de cât și-a propus la licitațiile pentru vânzarea de titluri de stat și obligațiuni. Băncile și investitorii cer dobânzi mai mari pentru a da bani statului, pe care îl văd tot mai puțin disciplinat în privința cheltuielilor. Anul 2018 ar urma să fie al treilea în care Guvernul stă cu deficitul bugetar la limita maximă de 3% permisă în UE, timp în care cele mai multe țări din regiune au folosit creșterea economică a ultimilor ani pentru a-și consolida situația finanțelor publice.
Ministerul Finanțelor a atras în august 4,8 miliarde lei de pe piața internă, cu 368 milioane de lei (+8,3%) mai mult decât și-a propus, după ce la începutul lunii stabilise un calendar care viza împrumuturi de 4,43 miliarde lei, care era oricum mai încărcat față de cel din iulie, când a luat de la bănci 3,7 miliarde lei.
Datoria publică a crescut cu peste 10% anual între 2012 și 2014, fapt care a atras, în mod inevitabil, creșterea dobânzilor și a cheltuielilor, constată Curtea de Conturi, precizând că în această perioadă datoria pe cap de locuitor a urcat semnificativ, de la 2.706 la 3.314 euro.
BNR cere băncilor mai mult capital începând cu anul viitor, mai ales celor de importanță sistemică. Măsura vizează plata capitalului în detrimentul împrumuturilor subordonate, dar nu va afecta însă prea mult instituțiile locale, deoarece sunt deja capitalizate substanțial peste nivelurile minime.
Băncile au accelerat ritmul de creditare și au acordat în octombrie împrumuturi de 7 miliarde de lei, cel mai mare volum de credite noi după decembrie 2010. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate pe împrumuturile în valută, arată datele BNR. Volumul de împrumuturi noi a crescut cu jumătate față de octombrie 2014, pe fondul reducerii dobânzilor.
Guvernul Italiei a aprobat crearea unui fond de 3,6 miliarde de euro, finanțat din surse private, pentru salvarea a patru bănci locale care înregistrează pierderi de mai mulți ani, la recapitalizarea acestora urmând să participe, într-o primă fază, grupul UniCredit, Intesa Sanpaolo și UBI Banca, relatează MarketWatch.